Ghiță continuă sceneta „Cucuveaua”. A venit la DNA Ploiești cu două bufnițe-ornament

Publicat: 11/10/2016, 12:28
Actualizat: 03/10/2018, 01:34

Sebastian Ghiță spune că bufnițele lipite pe care le-a adus la sediul DNA și pe care vrea să le predea procurorilor, erau un simbol al prieteniei cu Laura Codruța Kovesi.

„Pentru că doamna Kovesi tot spune că nu a existat o relație între noi, venind ieri la Ploiești mi-am adus aminte că la una dintre vizite mi-a făcut cadou două bufnițe. Și m-am gândit să le dau înapoi pentru că am văzut eu la Vanghelie și la Geoană că după ce au dat ceasurile înapoi nu au mai avut nicio problemă”, a spus Sebastian Ghiță la sediul DNA.

Ionuț Iordăchescu și Sorin Chirilă, apropiații lui Sebastian Ghiță prin care deputatul și-ar exercita influența în mai multe firme, au ajuns tot în această dimineață la sediul din Ploiești al Direcției Anticorupție.

Sebastian Ghiță a fost pus sub control judiciar pe 60 de zile, pe 6 septembrie, de procurorii DNA Ploiești, fiind acuzat de complicitate la spălare de bani, anchetatorii susținând că omul de afaceri i-a dat fostului premier Victor Ponta 220.000 de euro pentru a-și asigura un loc eligibil la alegerile din 2012.

În același dosar, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile și fostul premier Victor Ponta, acesta fiind acuzat de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și de complicitate la spălare de bani

Procurorii DNA Ploiești susțin că, pentru desemnarea drept candidat pe listele PSD a lui Sebastian Ghiță, într-un colegiu electoral în care formațiunea politică să aibă certitudinea că va obține mandatul pentru care se candida, Victor Ponta și-a folosit autoritatea pentru confirmarea propunerii acestuia pe lista de candidați. Confirmarea propunerii ar fi fost făcută de Ponta în scopul obținerii de foloase ce nu i se cuveneau, constând în plata sumei de 220.000 euro, necesară organizării unei vizite în România a unei personalități politice străine, fostul premier al Marii Britanii, Tony Blair.

Suma de 220.000 de euro a fost obținută prin persoane interpuse, de la Ghiță, potrivit DNA.

„Se urmărea astfel ca, prin mediatizarea unor întâlniri alături de personalitatea care beneficia de notorietate internațională, Ponta Victor Viorel să câștige capital electoral, în condițiile în care, în cursul anului 2012, potrivit calendarului electoral, urmau să aibă loc alegeri locale și parlamentare”, se arată într-un comunicat remis de DNA.

Pentru a crea aparența că vizita lui Tony Blair în România nu are loc la inițiativa partidului, mai arată DNA, s-a stabilit ca întreaga activitate să fie organizată prin intermediul unei organizații nonprofit și apolitice, care să inducă ideea în rândul opiniei publice că întâlnirea fostului premier al Marii Britanii cu Victor Ponta ar fi avut loc la inițiativa celui dintâi.

„În acest scop, Ponta Victor împreună cu Ghiță Sebastian i-au solicitat reprezentantului organizației nonprofit să găsească o modalitate prin care politicianul străin să fie chemat în România fără să fie cunoscut faptul că aceasta avea loc la inițiativa lui Ponta Victor Viorel, iar plata ocazionată de organizarea acestui eveniment să fie suportată de Ghiță Sebastian Aurelian prin intermediul unei societăți comerciale controlate prin persoane interpuse. În acest sens, pentru a disimula originea ilicită a sumei de 220.000 de euro, inculpatul Ponta Victor Viorel a acceptat, în conivență cu inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian, încheierea succesivă a două contracte”, se mai arată în comunicatul DNA.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Forțele Aeriene Ucrainene pot ridica în aer doar trei avioane F-16!
Florin Salam, primele declarații după ce Roxana Dobre și-a luat copiii și s-a mutat la...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Noi imagini cu mașina care a produs accidentul din Pantelimon. Bunicul copiilor loviți: „Inconştienţi care...
David Popovici explică succesul victoriei de la JO 2024. Ce a făcut după startul cursei,...
Vedeta, în lacrimi, după ce a aflat că suferă de o boală gravă! „Am moștenit...
O ipoteză-şoc dă peste cap ancheta în cazul dentistei ucide în Brăila. Cine ar fi...
S-a dat alarma! Gheorghe Șerban a dispărut de duminică. Poliția face apel la populație pentru...
CFR vine cu noi reguli pentru călători! Dacă suferi de o boală contagioasă, poți fi...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Care e diferența, de fapt, între VEHICUL și AUTOVEHICUL? Mulți cred că știu răspunsul, dar...
Spania amendează Booking.com cu 413 milioane de euro pentru "abuz de poziţie dominantă"
CEVA de pe PLANETA noastră creează OXIGEN ÎNTUNECAT! Ce este acesta?
Statul ia banii românilor. Lege nouă din 2026 pentru absolut toți proprietarii de locuințe și...
Viață mai ușoară pentru toți românii. Ce se întâmplă cu actele esențiale
Insula Iubirii sezon 8, 29 iulie 2024. Ce a spus Andrei după ce a văzut...
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum...
Culiță Sterp, dezvăluiri neașteptate despre relația cu socrii! Cum se înțelege artistul cu părinții Danielei...
Ce posta pe rețelele sociale adolescentul de 17 ani care a provocat accidentul mortal din...
BANCUL ZILEI. Bulă o sună pe doamna profesoară și o întreabă: -Vă merge frigiderul?
Oamenii revin în magazinele fizice. Care este motivul?